Ganduri de dimineata

Ai plecat.....Ai plecat departe, inapoi in ceata de unde ai aparut....
Si ai lasat...Ai lasat amintiri frumoase...amintiri si regrete amare...
Ai fost un vis amagitor, un zambet inselator,
Ai fost Lumina mea iar acum...eclipsa mea....
Ai fost ratiunea mea, busola ce mi-a aratat Calea de urmat iar acum sunt pierdut....
Nu ai promis dar nici n-ai zis "nu".... ai fost un miraj pentru un om insetat dupa iubire....
Te-am iubit, te-am urat, te-am binecuvantat dar si blestemat, te-am dorit dar si respins...
Acum nu mai stiu...sunt un trup aproape fara suflet, pasind fara tinta, purtat de vanturi precum o frunza
desprinsa....
Te mai iubesc? Cu siguranta! Te urasc? Cu siguranta! Si totusi plang si regret disparitia ta precum un
Trandafir regreta caldura Soarelui....
Acum e Intuneric si Frig, liniste si racoros iar fiecare gura de aer e nedorita...
Cum ar putea un Trandafir sa mai reziste astfel? Cum ar putea sa-si pastreze frumusetea petalelor si
mirosul imbietor? Cum ar putea sa nu-si lepede petalele si sa ramana numai cu spinii?
Ai fost un vis frumos dar ceasul a sunat, dimineata a sosit, o noua zi a venit si prima imagine ce o vad in
aceasta dimineata....

Doua timpuri si un suflet

"
-Ma mai iubesti? Intreba tanarul uitandu-se in ochii caprui ai iubitei sale.
-Da... te iubesc pui, te-am iubit de cand te-am vazut in autobuz.
-Cred ca eram foarte "chipes", ma mir ca te-ai uitat macar la mine. Am fost norocos.
-Eh si tu acuma....imi placea cum vorbeai cu Alex. Nu te ascundeai de lume si ziceai in gura mare ce gandesti. Am ras de tine prima data cand te-am auzit...
-N-ai fi prima...
-Da! Stiu! Dar pe urma de fiecare data cand te vedeam, ma faceai sa rad in sinea mea si ma gandeam ca prea erai libertin.
-Da....ca si acum! spuse tanarul cu zambetul pe buze si cu o sclipire jucausa in ochi.
-Si pe urma te-am vazut trist. Erai atat de trist incat pentru o clipa nu stiam daca esti tu, m-am mirat.
- Da. Era perioada de examene si nu stiam cum o sa fac cu "inspiratia".
- Dar pe urma ai fost trist pentru mai multe zile. Te-am vazut.
- Aha! Si de-aia ai intrat in vorba cu mine?
- Da. Erai prea schimbat. Din baiatul vesel si sufletist de altadata devenisei "acru", te uitai in jur fara interes, parca vedeai prin toti. ma speriai.
- Probleme...
- Si cand ai inceput sa-mi vorbesti atunci mi-am dat seama ca si atunci, daca nu erai vesel, erai la fel de sincer, vorbeai din inima.
- Asta-s eu mey pui....asa voi fi mereu orice ar fi...
"
Anii trecusera de atunci.
Fusese intalnirea in urma careia o ceruse de nevasta. Dupa lungi convorbiri, asteptand ca luna sa apara pe cer si ca parcul sa se goleasca, sa se instaleze linistea atat de draga lui, s-a pus in genuchi dintr-o data si i-a spus ceea ce-i spusese din totdeauna; Ca o iubea, ca pentru el nu era doar un trup ci o idee, un motiv de a exista in continuare. Era fericit ca avea pe cineva la care sa se gandeasca, pentru care sa se zbata in aceasta viata fara rost, ca ea reprezenta motivul pentru care incerca sa fie cel mai bun, motivul pentru care se schimbase enorm de cand o intalnise. Totodata iubea gandul ca undeva in Lume, exista o fiinta care se gandea la el cu dragoste, care astepta sa-l priveasca in ochi si sa-i spuna "te iubesc".
Inelul de logodna era simplu caci si el era un om simplu insa aceasta conta prea putin in lumina lunii care statea pe cer ca si martora, sa peceltuiasca aceasta legatura.
Fusese, poate, cea mai frumoasa perioada din viata sa. O iubea enorm dar stia ca avea un suflet posesiv si incerca mereu sa se abtina in unele momente, gandindu-se ca mai degraba atragi albina cu mierea decat cu pliciul.
Urma si casatoria. El, nu avea neam, intotdeauna fusese retras, isi facuse un grup, poate, prea restrans de cunostinte iar cu rudele nu tinuse legatura. Apartinea unei lumi numai a lui in care principiile ii permiteau sa o controleze atat timp cat pastra drumul drept.
Ea insa, avea neam cat pentru amandoi. Nunta a fot minunata de la inceput pana la sfarsit.
Acum ca se gandea bine, isi dadu seama ca nunta cu cat fusese mai frumoasa, cu atat ii producea mai multa amaraciune acum, in ceasul hotararii.
Lunile trecusera repede, aparusera si micile certuri insa mereu rezolvate prin vorbele sincere care le spunea. Nu dupa mult timp, "Diana" lui fusese binecuvantata cu un copil si se hotarasera ca daca era fata, aveau sa-i zica Daniela iar daca era baiat, avea sa poarte numele Petru.
9 luni minunate trecusera, 9 luni de vise si planuri, vacante si excursii, planuri de mutare intr-o casa cu mult teren si un gardulet alb, cu multe ferestre si un leagan in curte.
Totul fu curmat rapid!

Vantul batea, era rece...isi puse fularul la gat si continua sa se gandeasca uitandu-se in jos.

Si acum isi amintea. Ochii i se inlacrima dintr-o data, simtind in suflet o durere enorma.'
In acea noapte blestemata, cea mai neagra din viata sa.
Avusesera o cearta pentru un motiv stupid, el era insa vinovatul caci de la el pornise. Ea, suparata, se imbraca rapid si iesii afara sa se racoreasca.
El, suparat, se baga in proiectele sale sperand sa-si inece nervii in munca.
Orele trecura, era deja 2 noaptea si ea tot nu se intoarse. Lua telefonul si suna....
"Abonatul apelat nu poate fi..."
"La naiba", isi spuse. Suna la parintii ei sa intrebe daca era acolo. Nu era....
Dupa ce epuizase o ora incercand s-o gaseasca la telefon, se imbraca si iesii sa o caute. Mergea pe strada si odata cu timpul trecut, incepu sa se gandeasca la ce era mai rau.

Ora 5:50

Soarele incepuse deja sa-si arate genele somnoroase printre nori, creand un minunat efect luminos, acea combinatie dintre portocaliu si violet..
El, obosit, nemancat, deja fara sperante, se intoarse acasa si adormii la birou.
Se trezii la 7 si deschise televizorul.
" a fost violata si ucisa o femeie insarcinata in aceasta seara..."
Fara sa-si dea seama era transpirat. Era o stire care se potrivea cu situatia in care se afla
"....in orasul Constanta. Femeia era singura, plimbandu-se din motive necunoscute la o ora foarte tarzie.
Martori nu exista intrucat locuitorii zonei dormeau. Femeia a fost...."
Urmatoarele zile au fost un chin, ca si cum in fiecare minut, un ac i-ar fi bagat in piele. Remuscarile il omorau si cu fiecare ora simtea o durere cum nu simtise niciodata in afara de acea noapte. Acum era singur si-si pierdusera ratiunea de a traii, era precum noaptea fara zii precum floarea fara petale sau ca o carte fara cuvinte.
In curand urma sa se apuce de aranjarile pentru inmormantare ceea ce facu avand grija sa aleaga hainele ei preferate. Ii dadu soacrei sale poezia ei preferata sa o citeasca la inmormantare. in sfarsit, aranja tot, mai putin ce tinea de el.

De sus, se vedeau acum politistii adunati jos pregatindu-se.
Pompierii venisera si ei.
El statea pe acoperis, uitandu-se la ei cat erau de mici, ca niste furnici si-si dadu seama ca daca inainte era si el mic, cel putin se simtea mare. Acum nu mai conta. Chiar in acel moment,poate, poezia era citita.
Puse scrisoarea sub o piatra si spuse cu lacrimi inn ochi....
- Scumpa mea, n-ai scapat de mine in viata si stiu ca nu ai vrut. Te voi urma in moarte sa te iubesc la fel de mult, caci fara tine sunt deja mort. Te iubesc prea mult si te-am cautat prea multi ani ca sa te pierd asa devreme, te iubesc...
Lacrimile ii inunda abundent ochii dar nu pentru ca avea sa moara ci pentru ceea ce traia.
Trase aer in piept si zambii, intampinand moartea nu ca un chin, ca o spaima ci ca o binecuvantare care avea sa-l duca acolo unde-i era locul; alaturi de ea...

Alegerea facuta

Anii trecuse pe nesimtite, acum, totul parand un vis uneori frumos, alteori un adevarat cosmar.
Mergea de-a lungul unui coridor intunecat, singurul zgomot ce se auzea fiind produs de cizmele sale.
Pe masura ce inainta, se intreba daca nu putea totusi sa se intoarca, daca nu cumva alegerea facuta era gresita. Se opri...trebuia sa analizeze situatia putin inainte de a ajunge..
"Am gresit oare", isi incepu el moologul..."tot ce am facut am facut pentru binele altora...toata viata mi-am petrecut-o servind pe altii si niciodata pe mie. Am strans bani care in loc sa-i chletui pentru mine i-am dat altora, persoanelor dragi mie, de fiecare data insa nu mi-a parut rau ci dimpotriva, m-am simtit bine si chiar un pic superior. Cand a avut cineva nevoie de mine, am ajutat si de multe ori nu am primit nici macar un inapoi...deh...asta e mai putin important dar oare..am trait cu adevarat?"
Aici era marea sa dilema. Cu mintea tot timpul la altii si la viitor n-a trait prezentul, n-a apucat viitorul iar trecutul doar l-a citit in carti.
Se uita in urma si vazu ca se lasase intunericul. Nu mai era cale de intoarcere, trebuia sa se duca spre partea luminoasa a drumului dar chiar si asa incepu sa regrete.
De mic fusese inclinat sa ajute pe altii si chiar si in perioada de "rebeliune" a adolescentei s-a dovedit inimos, trezind in inimile unora simpatia iar in a altora ura.
Dar chiar si asa, aceasta marinimie il adusese unde era acum.
Dupa ce-si pierdu pe rand toti prietenii si mai apoi colegii, realiza ca ramasese singur, parintii erau prea diferiti ca sa-i tina companie, prietenii il uitasera iar fostii colegi nu mai dadea semne de viata. un suflet asemeni lui nu gasise niciodata, fiind considerat "dragut" si cam atat, nici-o fata nu se aproprie de el cu toate ca auzise de la multe fete descriindu-l pe el ca fiind baiatul potrivit.
Ironic, cum ceea ce doresti sa fie langa tine si cu toate astea sa consideri ca nu e de tine. Pufni in mers, se enrvase.
De-a lungul timpului gasise, cei drept, mici escapade si o fosta mare iubire insa Soarta nu tinuse cu el.
In singuratatea sa, s-a bagat in anumite organizatii mai putin cunoscute, organizatii care sa-l faca sa simta ca avea un rost in viata. nu a tinut prea mult si si-a dat seama ca s-a bagat in ceea ce nu-l privea dar era prea tarziu.
In dimineata aceea i se cerusera sa duca la bun sfarsit o misiune. Dupa o pregatire, o indeplinise insa asta il aduse in vizorul politiei.
facuse o prostie din disperarea de a fi de folos altora. Stia ca nu vroia sa fie vazut de restul ca un criminal de rand, nu dupa tot ce facuse si dupa tot ce sacrificasera.
Padurea era frumoasa, si atat de blanda. Scoase funia si se uita dupa o ramura.....
Acum, drumul parea nesfarsit de lung si se intreba ce-l astepta la capatul drumului, o noua sansa sau o noua funie?

Soarta nemiloasa

Luna stralucea palid printre norii abia vizibili pe cerul intinecat. Doua, trei stele, parca mai mult din curiozitate, ieseau din nori si priveau timide spre fereastra.
Era deja doua noaptea iar in camera lampa lumina slab mormanele de hartii, dosare si planuri. Pe scaun statea un om care scria de zor avand ochii impeienjeniti de somn iar mainile fine putin transpirate.
"Trebuie sa termin proiectul asta, maine trebuie predat..."
Nu era prima data cand se gandea la asta. In ultimi 20 de ani asa gandea in aproape fiecare seara.
Acum avea 45 de ani, singur, divortat din lipsa de timp ca sa aiba grija de familie...
Munca era placuta dar si imensa insa mereu si-a respectat termenele, cu orice pret! Ciudat cum pretul platit poate fi uneori singuratatea...
La inceput fusese predarea temelor, mai apoi obligatia de a se afirma la locul de munca iar apoi, pur si simplu obisnuinta beneficiarilor de a primii ce aveau nevoie exact la timp. Pe birou era doar doua tablouri micute, unul cu un tanar zambitor langa doua fete minunate, la fel de fericite iar celalalt arata un barbat alaturi de un copil de 2 ani si o femeie minunata.
Se oprii un pic din lucru si se uita la cel de-al doilea tablou. Trecuse atata timp....Fiul sau crescuse iar la divort acceptase ca acesta sa ramana cu mama sa. Stia ca nu ar fi utut sa aiba grija de el asa cum ar fi trebuit. In timp, baietelul devenise adolescent iar mai apoi un tanar adult de toata isprava. Dar chiar si asa, un necunoscut pe langa tatal sau prea ocupat ca sa guste din micile placeri ale vietii, o familie, un copil, niste timp liber de sarbatori.....
Suna telefonul... -Alo?
-Buna seara! Sper ca nu va deranjez, v-am sunat de la....morga...
-Probabil ca e o greseala...
-Ba nu domnule, imi pare rau dar fiul dumneavoastra a fost adus la noi. Trebuie sa veniti sa-l identificati. Am gasit datele dumneavoastra la el si din buletin pare sa fie fiul dumneavoastra...
-Acum vin!
Arunca creionul cat colo si se imbraca rapid. Pe drum, in masina sa spera ca nu era decat o greseala...nu se putea asa ceva. Dupa ce ca-l pierduse de cand era mic, acum il pierdea de tot, nu avea sa-l mai vada deloc, nu avea sa se mai simta mandru de ispravile fiului sau chiar daca auzea de ele de la altii, rareori vorbind insa cu el.
Ajunse...intrase grabit, in sala nu mai era nimeni
-Buna seara, domnul..
-Da! M-ati sunat acum 15 minute.
-Pe aici va rog, spuse omul aratand o usa.
intr-o clipa, holul parea sa se lungeasca, parea un tunel la capatul caruia avea sa-si gaseasca usurarea sau nenorocirea.
Intrase in camera, aici aflandu-se mai multe mese pe care erau diferite trupuri acoperite.
-Acesta este, si apoi dadu la o parte cearsaful.
Intr-o clipa ochii i se umezii, incerca sa se abtina dar cum putea oare? Isi dadu drumul lacrimilor pentru prea mult timp ascunse. Trupul i se cutremura iar sufletul i se sfasie de durere, fiul sau era mort.
Reusii cu greu sa intrebe ce s-a intamplat.
- O masina domnule. Imi pare rau pentru pierderea dumneavoastra. Soferul era beat, dupa ce a plecat de la cazinou beat, s-a urcat in masina si a plecat spre casa. Pe drum se pare ca a pierdut controlul si a lovit un grup de 4 tineri intre care se afla si fiul dumneavoastra. Doar un tanar a supravietuit.
Inca ceva domnule, am gasit acest bilet la fiul dumneavoastra.
Lua biletul cu mana tremuranda si citii. "Tata, iti scriu acest bilet pentru ca stiu ca nu te voi gasii acasa. La birou nu vreau sa te deranjez, mai ales la ce dezordine e pe acolo. Vineri voi pleca cu iubita intr-o excursie in Germania. Mai ti minte povestile care m-i e ziceai cand eram mic? Vreau sa vad Berlinul, Nurnbergul, vreau sa vad locurile care au schimbat lumea iar apoi vreau sa ma duc in Franta sa depun un omagiu la mormantul lui Napoleon. As vrea sa vi si tu cu noi dar stiu ca nu o vei face, poate altadata.
Iti voi trimite cate o felicitare din fiecare oras si promit ca la intoarcere o sa-ti aduc o sabie in marime naturala din Franta.
Cu multa dragoste,
fiul tau" Il iubea ica...iar el nici macar nu-l sunase in ultima luna fiind prea ocupat de lucrul sau.
Intr-o clipa insa se inrosi la fata si mai mult, simtea acum ca nu trebuia sa mai planga ci sa fie tare. Se indrepta de spate si intreba:
-Ce s-a ales de sofer?
-E bine, raspunse omul cu o expresie scarbita, e la spital pentru a vedea daca e bine.
-Multumesc. Se intoarse in masina si pleca spre spital. In timp ce mergea isi cauta in torpedou cutitul de vanatoare care-l tinea ca sa se apere.
"Acum nu-l voi folosii pentru aparare!"
Mergea deja mai repede, deja nu-i mai pasa de reguli, era deasupra acestora, daca niste animale se puneau deasupra regulilor atunci de ce sa fie el mereu cel corect? Ajunse la spital si nici nu se obosii sa parcheze, lasand masina in plina strada. Iesii repede din masina si ascunse cutitul in haine.
Afla unde se afla nenorocitul. In drum isi amintii de fiul sau, de momentele in care-i spunea povesti despre al doilea razboi mondial, despre vitejia oamenilor care luptau pentru tara lor, isi amintii cum il invata despre datoria civica si cum cei mai buni oameni sunt cei corecti, isi amintii totul pana la divort. Isi amintii de sotia sa, de dragostea dintre ei de la inceput dar si despre disparitia acesteia din cauza sa. Se despartisera prieteni dar tot singur era.
Intra in camera animalului...
- Cine esti?, intreba tanarul putin ametit.
Nu raspunse, nu merita acest efort, merita numai un lucru...
Se aproprie bagand mana dupa cutit. Cand era indeajuns de aproape se uita in ochii sai sa vada daca acel tanar simtea vreo remuscare ca ucise 3 tineri. nu vazu altceva in ochii celuia decat revolta ca a fost adus la spital. intr-o clipa ridica cutitul si lovi, si lovii din nou si din nou, lovi cu sete fara oprire simtind cum sangele tasnea si-l improsca cu sange pe fata, lovi asa cum nu lovise vreodata eliberand din el toti demonii tinuti in frau peste 40 de ani, lovii in sfarsit pana cand pieptul victimei nu era decat o plasa de piele inrosita, pana cand podeaua era o balta de sange...
Vroia sa loveasca in continuare simtind ca nu l-a pedepsit inca indeajuns dar avu o idee si mai buna. Se duse spre fereastra si o deschise dupa care taie capul si-l arunca pe fereastra. Era rosu de atata sange, stia ca ceea ce facuse nu era corect dar se simtea mai liber decat fusese vreodata, simtea ca avea o putere care nu o avusese nicodata, acea de a lua vieti, simtea ca se substituia lui Dumnezeu, aceleasi Dumnezeu care permise sa se intample nenorocirea.
Se gandii iar la fiul sau, la ceea ce facuse. Incet, duse cutitul la gat si cu un zambet spuse:
- Primul proiect nefinalizat.....harssst!